Cele mai așteptate filme ale toamnei au bucurat publicul la cea de-a 5-a ediție TIFF Oradea. Evenimentul care s-a încheiat duminică, pe 4 septembrie, a înregistrat un număr impresionant de spectatori, în ciuda vremii capricioase care a impus câteva modificări în programul festivalului. Aproape 5.000 de spectatori de toate vârstele au răspuns ,,prezent’’ invitației de a urmări selecția de peste 30 de filme, cine-concerte și activități propuse de organizatori la această ediție, demonstrând pentru încă o dată puterea extraordinară a cinema-ului de a ne aduce mereu împreună.
În topul celor mai populare evenimente din programul TIFF 2022 s-a aflat proiecția filmului Iluzii pierdute/ Illusions perdues (r. Xavier Giannoli), care a deschis cea de-a 5-a ediție a festivalului vineri, pe 2 septembrie. Programată inițial în Piața Unirii, întâlnirea cu filmul distins anul acesta cu 7 premii César a avut loc în sala Filamonicii, acolo unde spectatorii s-au bucurat și de un concert prezentat de Cvartetul Espressione, inspirat de seducătoarea coloană sonoră a filmului.
În aceeași sală și cu un public la fel de numeros s-a desfășurat duminică seară cine-concertul Nosferatu, conceput special pentru TIFF Oradea, cu artiștii Filarmonicii de Stat. Aceștia au marcat cei 100 de ani de la lansarea filmului care a revoluționat genul horror, alături de soprana Mihaela Maxim, Cătălin Petrescu (bariton) și Iustinian Zetea (bas), sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, cea care semnează și muzica originală care a însoțit proiecția. A fost o seară la înălțime, la finalul căreia, publicul i-a recompensat pe artiști cu minute întregi de aplauze.
Clasamentul celor mai urmărite filme ale ediției continuă cu titlurile difuzate în Piața Unirii din Oradea. Sute de spectatori i-au urmărit duminică, pe marele ecran, pe Antonio Banderas, Penélope Cruz și Oscar Martínez în Competiția oficială/ Official Competition (r. Mariano Cohn, Gastón Duprat). Cu o seară înainte, publicul a savurat Povestea soției mele/ The Story of My Wife, noul film al regizoarei maghiare Ildikó Enyedi.
Producțiile românești s-au bucurat la rândul lor de multă atenție din partea orădenilor, care nu au vrut să rateze ocazia de a-i întâlni și de a discuta cu regizorii și actorii invitați la această ediție a festivalului. În topul celor mai populare s-a numărat proiecția în avanpremieră a filmului Capra cu trei iezi, în prezența regizorului Victor Canache și a producătoarei Luana Georgiță, urmată îndeaproape de Metronom - debutul lui Alexandru Belc, proiectat în prezența actorilor Șerban Lazarovici și Marius Boboc. Un documentar întregește clasamentul: Pentru mine tu ești Ceaușescu, după proiecția căruia, spectatorii au intrat în dialog cu regizorul Sebastian Mihăilescu, prezent la Oradea alături de Dan Hudici, unul dintre protagoniștii filmului.
Aflată la Oradea pentru cel de-al doilea an consecutiv, artista Agata Tabacu a bucurat zeci de copii prin cele 3 ateliere de animație stop-motion pe care le-a susținut de-a lungul festivalului.
Festivalul Internațional de Film Transilvania va reveni la Oradea și toamna viitoare, iar organizatorii promit o ediție cu numărul 6 care va depăși toate așteptările.
***
Cea de-a cincea editie TIFF Oradea a fost organizată de Asociația Film și Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Co-organizator: Primăria Municipiului Oradea prin Visit Oradea – Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune
Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Oradea, Oradea Heritage, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Episcopia Romano-Catolică din Oradea, Sinagoga Neologă Sion, Oradea Heritage.
Cu sprijinul: Centrul Național al Cinematografiei, National Film Institute Hungary, Consiliul Județean Bihor, Manifest pentru Oradea, Protimer, Goethe-Institut, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București, Filmtett
Prezentat de: Banca Transilvania
Parteneri: LIDL, Cemacon, Communications Media
Partener mobilitate: ATP Motors Oradea
Parteneri ospitalitate: Double Tree by Hilton, Ramada, Dorbob, Familia Darabont, ReWine Bistro, Rivo, Corsarul, Ristretto, Dripper, Șpițe, Piața 9, MaHub Snoozz, Street Coffee Roasters
Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, KISS FM, Magic FM, Zile și Nopți, AaRC.ro, Jurnal bihorean, Bihari Naplo, Bihon.ro, Edron.ro, Bihoreanul, Info Oradea
Partener de monitorizare: MediaTRUST