Cinci apariții din filmografia maghiară recentă și tot atâtea perspective asupra vieții și-au făcut intrarea în programul celei de a 7-a ediții a festivalului.
Regizat de Laszlo Csaki, Pelikan Blue ne duce în Ungaria anilor '80, unde trei prieteni declanșează o călătorie fără limite după ce își dau seama că pot falsifica biletele de tren, ștergând cerneala albastră Pelikan și asigurându-și, în acest fel, ieșirea din țară. Joaca lor inofensivă se transformă într-o rețea de falsificare și cumpărare de bilete, care, evident, nu poate rezista la nesfârșit fără ca cineva să calce greșit și să dea de bănuit poliției. Pelikan Blue se poate vedea vineri, 27 septembrie, de la ora 18:30, la Filarmonica de Stat Oradea.
În Cădere liberă (r. Fésős András), Bogdan Dumitrache interpretează rolul unui pompier specializat în salvări la înălțime care începe să se piardă pe sine, dar mai ales pe fiul său. Filmul va fi proiectat sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 15:00, la Filarmonica de Stat.
Regizat de Adam Breier, Totul despre familia Lefkovics abordează, cu sensibilitate și profunzime, temele durerii și iertării, oferind o privire intimă asupra complexității relațiilor de familie. Filmul, răsplătit cu Premiul FIPRESCI la festivalul de la Sofia, este potrivit pentru întreaga familie, inclusiv pentru copiii de peste 10 ani, și se poate vedea duminică, 28 septembrie, de la ora 14:30, în Sala Transilvania.
Tot duminică, programul filmelor maghiare va continua cu Jucătorul de șah (r. Barnabás Tóth), un un thriller captivant, inspirat din nuvela omonimă a scriitorului Stefan Zweig, care pune în scenă o poveste la limita dintre real și imaginar despre provocările prin care trece un cuplu de tineri revoluționari în drumul lor spre libertate, imediat după invazia rusă din 1956, și scenele de flashback ale unui preot disident. Regizorul Barnabás Tóth reușește să inducă o stare de tensiune pe toată durata filmului prin multiplele conflicte care apar: o situaţie de rezolvat, un joc de șah pe bani și goana spre libertate. Jucătorul de șah, unul dintre cele mai apreciate filme maghiare din ultimii ani, va fi proiectat de la ora 16:00, la Filarmonica de Stat.
Fără aer (r. Moldovai Katalin) spune o poveste care sună extrem de familiar, inspirată de cazul profesoarei de literatură de la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Turda, care a fost sancționată disciplinar după ce le-a recomandat elevilor din clasa a XI-a vizionarea filmului “Eclipsă totală” (r. Agnieszka Holland), despre poeții simboliști Arthur Rimbaud și Paul Verlaine. Relația fizică și emoțională dintre cei doi poeți, care transpare în film, a declanșat un veritabil “război” între părinți, conducerea liceului și profesoară. “Fără aer” va fi proiectat duminică, 29 septembrie, de la ora 18:00, în Sala Transilvania.
Programul complet al filmelor proiectate la TIFF Oradea poate fi consultat aici - https://oradea.tiff.ro/program, iar biletele pot fi achiziționate pe pagina de ticketing a festivalului: tiff.eventbook.ro.