Cea de a 7-a ediție a TIFF Oradea aduce și o selecție spectaculoasă de filme străine, două dintre acestea, aclamate de public și critici, vor fi proiectate în chiar prima zi a festivalului.
Dincolo de granițe (r. Levan Akin) este o poveste emoționantă despre identitate, acceptare și puterea conexiunii umane. Filmul o urmărește pe Lia, o profesoară pensionată din Georgia, aflată în căutarea nepoatei sale, Tekla. Cu o compasiune profundă, “Dincolo de granițe” explorează partea nevăzută a Istanbulului și puterea de care avem nevoie pentru a depăși barierele care ne separă.
Proiecția va avea loc vineri, 27 septembrie, la Filarmonica de Stat, de la ora 20:00, iar biletele se pot cumpăra de aici.
Un amestec strălucit de horror psihologic și dramă polițistă, Longlegs are toate ingredientele să devină titlul momentului pentru iubitorii genului. Agenta FBI, Lee Harker, este desemnată să rezolve misterul din spatele unor omoruri șocante, iar lucrurile se complică atunci când află că are o legătură personală cu ucigașul. “Longlegs” nu este încă un film despre vânătoarea unui criminal în serie, ci o incursiune la limita dintre bine și rău, cu Nicolas Cage în probabil cel mai bun rol al său.
Filmul va fi proiectat vineri, 27 septembrie, la Filarmonica de Stat, de la ora 22:00, iar biletele se pot cumpăra de aici.
A doua zi a festivalului pune în lumina reflectoarelor drama O viață remarcabilă (r. James Hawes). Filmul alternează între planul din prezent, care îl urmărește pe Nicky Winton la vârsta bătrâneții, jucat magistral de Anthony Hopkins, și planul din trecut, care rememorează efortul său supraomenesc de a salva cât mai mulți copii, preponderent evrei, înainte ca naziştii să închidă graniţele Cehoslovaciei. Aproximativ 6.000 de oameni sunt în viață astăzi datorită tenacității acestui om.
“O viață remarcabilă” va fi proiectat sâmbătă, la Filarmonica de Stat, de la ora 20:30, iar biletele se pot achiziționa de aici.
Ultima zi de TIFF Oradea promite o încheiere grandioasă: Bastardul, Bestia și Mic dejun la Tiffany în prim-plan.
Bastardul (r. Nikolaj Arcel) ne poartă în Danemarca secolului XVIII, unde căpitanul Ludvig Kahlen are o ultimă soluţie pentru a obţine un titlu nobiliar: va cuceri nordul Danemarcei, construind o colonie pe acest tărâm extrem de sălbatic şi neospitalier. Filmul este o poveste despre ambiție, supraviețuire și conflictul dintre vis și realitate, în mijlocul unor peisaje sălbatice absolut spectaculoase.
“Bastardul” se poate vedea duminică, de la ora 17:45, la Filarmonica de Stat, iar bilete pot fi achiziționate aici.
O explorare captivantă a dorinței și destinului, Bestia (r. Bertrand Bonello) plasează acțiunea într-un viitor distopic, unde umanitatea încearcă să scape de emoții pentru a se proteja de catastrofele viitoare. Filmul, proiectat în premieră mondială la Veneția, o are în rol principal pe actrița-vedetă Léa Seydoux, care a fost numită o „revelație” de publicația Deadline datorită interpretării sale.
“Bestia” se poate vedea duminică, de la ora 20:15, la Filarmonica de Stat, iar bilete pot fi achiziționate aici.
Cea de a 7-a ediție a TIFF Oradea se va încheia cu unul dintre cele mai îndrăgite filme din toate timpurile, Mic dejun la Tiffany, cu iconica Audrey Hepburn în rol principal. O poveste atemporală despre dragoste și autodescoperire, apreciată de generații întregi pentru jocul actoricesc, umorul sofisticat și șarmul etern al New York-ului.
“Mic dejun la Tiffany” va fi proiectat în Piața Unirii Open Air, de la ora 20:00, iar intrarea este liberă.
Programul complet poate fi consultat pe oradea.tiff.ro/program